Controlul averilor şi adoptarea unui mecanism eficient de verificare a declaraţiilor de avere a constituit o recomandare constantă a Uniunii Europene, de-a lungul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, fapt consemnat şi în documentul de poziţie comună al Uniunii pe domeniul justiţie şi afaceri interne (capitolul 24).
Grupul Statelor Anticorupţie al Consiliului Europei (GRECO) a adoptat o poziţie similară.
Una dintre recomandările GRECO, ca urmare a evaluării din 2005, se referea la necesitatea îmbunatăţirii mecanismului de verificare a averilor şi conflictelor de interese.
Ca urmare a acestor recomandări, unul dintre obiectivele prevăzute în Strategia Natională Anticorupţie 2005 - 2007, adoptată de Guvernul României prin H.G. nr. 231/2005, a fost Combaterea corupţiei prin mijloace administrative.

Conform planului de acţiune pentru implementarea Strategiei, una dintre măsurile aflate în sarcina Ministerului Justiţiei era revizuirea cadrului legislativ în sensul desemnării unei instituţii abilitate să verifice şi să controleze declaraţiile de avere, de interese, şi stările de încompatibilitate.
Nume  Vizite 

Declaratie Dobrin Ion     443
Declaratie avere Catana Constantin     453
Declaratie Sandu Ion     572
Declaratie Vacaru Ion     579
Declaratie avere Enache Florinel.     470
Declaratie avere Stefan I Niculaie     451
Declaratie avere Mohanu Ion     453
Declaratie avere Antonescu Nicolae     438
Declaratie avere Mirea Nicolae.     433
Declaratie avere Popa Ilie.     474
Declaratie avere Feteanu Ioan     450
Declaratie avere Buican Constantin     460
DEclaratie avere Popa Maria     454
Declaratie avere Antonescu Nicolae - Sorin     519
Declaratie avere Cocos Valentin     473
Declaratie avere Buican Elena     483
Declaratie avere Prundeanu Nicusor Iustin     428
Declaratie avere Popa Elena Adriana     412
Declaratie de avere Dumitru Msariana     455
Prima pagina    Urmatoarea pagina    --Pagina 1din 1--   Anterioara pagina     Ultima pagina                       Urmatoarea pagina   Anterioara pagina