PRIMARIA COMUNEI PERISANI

Tara Lovistei

Zona etnografica Lovistea ( Tara Lovistei), de care apartine comuna Perisani, se constituie intr-un areal aparte , pe de o parte datorita vechimii istoriei sale, iar pe de alta datorita specificului montan al zonei .Este aparata de Muntii Fagarasului , Lotrului si Capatanii, fiind strabatuta de cursul Oltului , la rasarit se afla depresiunea intracarpatica Titesti iar la apus depresiunea Brezoi .
Vecinatatea directa cu zona muntoasa a Sibiului si Argesului, a imprimat acestui spatiu un caracter aparte. Aceasta civilizatie a ,, oamenilor de la munte” sa pastrat infinit mai bine decat oricare alta, pe de o parte datorita faptului ca este mai izolata de restul comunitatii , dar si pentru ca oamenii de aici au stiut sa nu renunte prea usor la traditii , port si obiceiuri .
Zona etnografica Valcea incorporeaza restul judetului . Si aici, analizand din prisma influentelor pe care judetele vecine ( Gorj, Dolj, Olt, Arges ) leau avut asupra acestui spatiu , distingem mai multe subzone sau arii specifice : Subzona ( aria) de nord , incepe in partea de nord de la Masivul Cozia, coborand in sud pana in dreptul orasului Rm.Valcea . Limita vestica se afla deasupra comunei Vaideeni , iar cea estica la raul Olt .Referindu-se la portul popular romanesc , majoritatea cercetatorilor considera ca punct de pornire portul ( costumul ) ilirogetodac , reconstituit pe baza marturiilor arheologice - ceritudinea ar fi existenta catrintelor si a fotei , iar la cel barbatesc caciula, camasa lunga si cioarecii . Caracteristica pentru portul popular din Perisani, ca de altfel pentru toata Tara Lovistei, este posibilitatea de periodizare in trei etape mai importante : · Costumul din a IIa jumatate a secolului al XIXlea, considerat ca ,,port traditional” – constituinduse in faza cristalizata a acestui fenomen de cultura · Costumul din primele decenii ale secolului al XXlea– apar deja influente intre zone , renuntanduse astfel la a se purta numai ceva specific si apelanduse la ,,imprumut” , fie din considerente de ordin material , fie de estetic . · Costumul din a IIa jumatate a secolului al XXlea – acum costumul popular traditional isi restrange tot mai mult aria frecventei cotidiene propriuzise , fiind treptat scos din uz , dar totodata se manifesta fenomenul de imbogatire a gamei functionale si de sporire a atributelor sale artistice . Cele mai vechi imagini ale portului popular romanesc sunt considerate a fi doua miniaturi din Chronicon Pictum Vindobonense ( Cronica pictata de la Viena1358), ilustrand relatarea bataliei de la Posada din comuna Perisani.Analiza foilor de zestre apartinand unor fete din diferite categorii sociale releva atat evolutia elementelor de costum popular cat si importanta pe care o are starea materiala in intocmirea ei. In privinta evolutiei artistice a costumului popular valcean , accentul este pus pe materialele folosite in confectionarea costumului , pe tehnici de realizare , ornamentare si cromatica a pieselor de port . Daca materialele folosite sunt cele utilizate pe scara larga in toata tara : canepa, inul, bumbacul, lana, pielea, parul de capra, si tehnicile de realizare si ornamentare a pieselor se inscriu in tiparele prestabilite . Camasa femeieasca de Valcea se incadreaza tipului I ,,carpatic” in timp ce cea barbateasca apartine ,,ponchoului” vertical , varianta A ( camasa lunga cu clini laterali) . Dupa ce apar camasile barbatesti purtate cu fusta separate , acestea se incadreaza variantei B ( se prind in talie adunate pe,,ate”) . Prin influenta venita dinspre Tara Lovistei , este raspandita si camasa barbateasca ,,cu barbure” , varianta D .In categoria pieselor de port de la talie in jos, pantalonul barbatesc se incadreaza tipului I , varianta A; iar la femei catrinta si zavelca sunt incadrate tipului I, varianta A iar fota si valnicul varianta B . Cu toata simplitatea croiului , anumite campuri ornamentale apareau cu regularitate la camasile femeiesti , pana catre mijlocul sec. XX : · ,,altita” – portiunea care incepe de la inaltimea umarului in jos si care are o lungime de cca. 1215 cm· ,,incretul” – portiunea imediat urmatoare de cca. 46 cm · ,,raurii” – cei de la maneca incep de la incret in jos · ,,bratara” – bentita de la extremitatea maneii· ,,pieptul iiei” Ornamentele folosite pentru ,,covorul” camasii femeiesti de Valcea ca si pentru alte piese de port popular se grupeaza din punct de vedere morfologic in doua categorii distincte : ornamente geometricepredominante ornamente liber desenate Cele mai bine reprezentate ornamente sunt cosmice, geomorfe, zoomorfe, fitomorfe, skeomorfe , simbolice . Tehnicile si motivele ornamentale cele mai frecvent utilizate pe camasi si ii sunt : ,,sira pestelui”, ,,incheiat in lacrima” , ,,motiv prescura”, ,,motiv trifoi stilizat” , ,,motiv in cruce”, ,,motiv marginasi” , ,,rauri infurciti”, ,,lucratura in pite”, ,,incret in pite” , ,,maruntai” in razboi, ,,trupasi pe poale”,,siruri”, ,,boboci”, ,,motivul lant”, ,,piezuri” , ,,incret cu rauri pe dos”, ,,rauri pe dos”,,paianjen” .
In privinta cromaticii , culorile de baza , cel mai frecvent utilizate sunt galbenul, negrul, rosu , verde si albastru , in diferite tonalitati , imbinate de asa maniera incat sa incante ochiul oricui, fie el cunoscator sau doar admirator al costumului popular. Daca in secolul XIX culorile erau obtinute rudimentar, fiind naturale, in secolul XX , si mai ales dupa razboi , ele au inceput sa fie cumparate din comert .
Portul popular romanesc se inscrie cu certitudine in sfera sacrului , impunanduse prin incarcatura simbolica si conceptia estetica .Fiecare piesa de port este create in idea de a pastra identitatea , dar si de a fi originala, unica prin perceperea si redarea motivelor sau simbolurilor stravechi .
Fiecare generatie introduce in port, pe langa elementele vechi care corespund obiceiurilor din batrani si elemente noi ,,dupa gustul zilei”.
Costumul popular a insotit in permanenta omul in diferite momente ale vietii sale : din copilarie pana la batranete , la bine si la rau, la nunta si la inmormantare , la lucru si la sarbatoare , fiind ,,constanta habituala” a acestuia , adecvat insa momentului .
Limitele costumului popular se pot stabili intre aspectul utilitar ( menit sa deserveasca anumitor momente ale vietii cotidiene ) si aspectul artistic ( frumusetea pieselor si a ornamentatiei). Pe langa functia utilitara – cea de acoperamant al corpului, costumul este si un semn al viziunii de expresie artistica a creatorului .
Functia estetica este dominanta ,,chiar si in cea mai simpla piesa de port, total lipsita de elemente decorative , ea exista intrun plan secundar in forma si structura sa” Costumul popular poate fi structurat pe doua categorii :
1. scop utilitar – de protectie in viata de zi cu zi
2. scop estetic de ,,mandrie” in zi de sarbatoare

Citeste mai mult...